Category Archives: relații

Introspecții

110

Introspecții

Avem timp.

Suntem la începutul liceului. Acomodare, emoții, oameni noi, lucruri noi, posibilități nelimitate;

Tempo largo;

Trec câțiva ani. Începem să ne cunoaștem pe noi înșine, trăiri noi, suntem tineri și liberi. Toată lumea ne e la picioare. Cafenele, baruri, muzică, țigări, concerte, cultură, cercuri, prietenii, relații. Gustăm fără frică din fructul interzis. Ne îndrăgostim episodic. Plăceri trupești, griji zero, noutate, cunoștere. Oameni care te inspiră și-ți vând speranțe.

Avem timp încă. Mult chiar.

Începutul facultății. Lucrurile par să se schimbe un pic. Lume care nu-ți știe istoria și parcă nu-ți place așa de mult schimbarea. Te târâi prin ea ca un pește pe uscat care nu poate să respire. Eventual îți creezi niște prietenii de aparență sau nu, care parcă nu au la fel de multă substanță ca până atunci. Oricum, oamenii vin și pleacă de obicei.

Timp mai e totuși.

Iubești. Dai totul, atât cât poți. Încerci. Simți. Te arunci cu capul înainte, că nu ai mare lucru de pierdut. Te izbești de incertitudini și de orgolii puternice. Ce loc își au orgoliile într-o relație în care scopul suprem e să-l ridici pe celălat, nu să-l blamezi; să vă dezvoltați împreună? Ești oarecum rănit și nervos, dar mai mult pe tine decât pe restul. Te ridici și o iei de la capăt. Adagio.

Începi să conștientizezi că nu e așa ușor cum scrie prin cărți, că viața e un pic mai complicată decât credeai, dar ai impresia că vei face cumva să o joci cum vrei tu. Realizezi că oamenii nu se mai deschid complet cum era cândva, pentru că și-au luat-o deja, cel puțin o dată.

Încă e timp. Da, no?! Totuși, ești tânăr! Early 20’s. Fuck it!

Deja în capul tău se fac niște conexiuni. Începi să îți modifici unele concepții despre viață. Vrei să devii mai bun, acum nu doar pentru tine, ci și pentru persoanele din viața ta. Începi să fii mai autodidact, citești mai mult, nu mai ești un adolescent care are informațiile de-a gata. Acum știi că e foarte multă informație – era cunoașterii pe dracu’, mayașii cum erau? – și că e foarte important să știi să o filtrezi. Să nu uiți totuși să flirtezi.

Viața de student se termină. Trebuie să te regăsești pe tine, pentru că acum ești pe cont propriu.

Tempo Allegro. Te simți deseori ca și cum ai mai avea 3 zile până la examen.

Ai multe de făcut. Ai impresia că ai „pierdut” timpul până acum. Că ți-ai ocupat prea multe ore, zile, luni, cu lucruri nesemnificative și vrei mai mult. Mai multe de la tine și de la cei din jur.

Întâlnești multe mentalități. Acum faci conexiuni. Sinapsele fac asta pentru tine. Parcă nu mai e așa ușor să vibrezi cu toată lumea. Începi să te cunoști și să știi exact ce vrei. Încep să te agaseze femeile confuze cărora le dădeai o șansă cândva. Rănești la rândul tău, e un cerc vicios, la fel ca tine. Cumva e o lege a compensației, care însă nu te face să te simți mai bine, ci să te sictirești mai tare.

Am citit o părere undeva, cum că femeile se categorisesc în trei mari categorii. Eu plec totuși de la premisa că au fost copile inocente cândva. Voi descrie asta „în stilul meu”:

  1. Femeile care merită: vibrează de la o poștă. Și-au găsit pe cineva de mult și nu vrei să te atingi de ele. Sunt atât de ok, încât nu vrei ca tu, fucked-up de fel, să le strici zenul și le apreciezi pentru ceea ce sunt. Au concepții sănătoase despre viață, despre partener, despre familie, despre iubire. Se dăruiesc cu adevărat în tot ce fac și îți dau speranță că lumea poate fi și bună, caldă, fericită. Cu toate astea, parcă nu te simți demn de ele. Oricum femeile astea sunt deja luate. Dacă reușești vreodată să dai de una când e singură, să te sincronizezi cu ea (să vrea aceleași lucruri de la viață ca și tine în momentul respectiv) și să fie ok cu ea însăși, oarecum ruptă de trecut, să dorească ceva „normal” cu tine, da, fraiere, despre tine e vorba, trage cu dinții de ea, că sunt pe cale de dispariție.
  2. Femeile confuze: aiurite de fel, sunt foarte ușor de confundat cu cele normale, pentru că au o idee de bază la ce este moral și corect, însă cumva, pare-se că nu prea le iese pasența. Vrei cumva să le aduci pe drumul cel bun însă nu sunt sigure de tine decât când e prea târziu și deja ți-au făcut partea de rahaturi de care nu mai poți să treci peste și te-ai enervat; tocmai pentru că încearcă și tot încearcă. Au impresia că sunt neînțelese dar nici măcar ele nu știu ce vor. Vor ceva, asta e clar, dar mai trebuie să le lași vreo 10 ani să cunoască și să diferențieze binele de rău.
  3. Femeile nebune: închistate, privire pierdută, au fost clar marcate de cineva sau mai mulți „cineva”care și-au bătut joc de ele. Nu au avut sprijin de la nimeni, nici măcar de la familie. Au fost cândva confuze, dar sunt vizibil distruse emoțional și nu pot trece peste. Sunt blocate în nebunia lor. Le place sexul, iar în pat se eliberează, însă nebunia revine la fel de repede ca și partida. Mișto de experimentat, însă nu încerca niciodată să repari femeia nebună. Are tot timpul probleme, cu toate că te atrage solitudinea ei, te va mânca de viu pe interior. Nu o poți schimba orice ai face.

Revenind: 25-30’s pentru că – „mai mult nu pot”, vorba unui amic :)) … încă!

Clock’s ticking; simți că trebuie să fii cumva util și apreciat pentru șiroaiele de gânduri pe care le ai și toată lumea tace îndoctrinată; nu mai suporți să pierzi timpul acum. Alegretto.

Trebuie să devii mai bun ca persoană, bun în ceea ce faci. E din ce în ce mai greu să-ți găsești o femeie pe plac. Deja ai standarde ridicate. Treci printr-o perioadă de experiențe dubioase de care nici tu nu ești sigur dacă e ok sau nu faptul că le-ai avut. Bine, orice experiență are o morală – însă nu e „nu mai fac asta niciodată”, ci mai mult „așa clar nu”!

Într-o societate în care femeia puternică vrea un bărbat mai puternic decât ea, eventual să câștige dublu’, ea fiind CEO, – hard to beat that asshole! – se pune cât mai puțin preț pe sentimente. Sunt doar câteva futaiuri de instinct primar, reci și animalice. Nu ne plângem, dar nu au substanță. Ele își pot procura singure orice; mai puțin fericirea.

Flash forward. Am citit un articol despre o femeie care a murit la o vârstă la care eu nu tind să ajung (70’s), dar mi s-a părut foarte mișto biletul pe care l-a lăsat.

Ca să sumarizez. Ea fiind o babă într-un azil, acră, necomunicativă cu privire melancolică, a explicat cine este ea de fapt și că nu voia să fie văzută în prisma a ce e acum, ci a ceea ce a fost cândva. Zicea că e o fată de zece ani, iubită de familie, părinți și frați. O adolescentă care visează la un prinț. O mireasă la 20 care promite iubire veșnică bărbatului ei; o femeie la 30 care îi învață pe copiii ei lecțiile vieții; la 40 copiii sunt mari; la 50, își deschid aripile și pleacă de acasă; la 60 are nepoți. La 70, soțul moare, copiii au copii mari la rândul lor; au uitat de ea și nu îi blamează, au viața lor acum; ea a rămas doar o bătrână într-un azil. Nu mai e nici fetișcană, nici adolescentă cu fluturi în stomac, nici soție, mamă, bunică. A rămas doar o piatră în sufletul ei și nu vrea mila sau compătimirea nimănui.

Ne naștem singuri și murim singuri? – e sau nu un clișeu? Presto.

Cred că asta e frica generală a tuturor. Singurătatea. Dar ea e un caz fericit. Văd cât mai multe persoane la 35-40 de ani care încă nu-și găsesc stabilitatea. Oameni care și-au construit cariera. S-au realizat. Și-au petrecut mare parte din timp cu „cifre”, iar când au tras linie, au realizat că nu banii te fac cu adevărat fericit. Ok, nu spune nimeni să nu ai un trai decent, dar cât ești dispus să sacrifici pentru asta? Primii 30 de ani din viață, 40, 50? Avem oricum altă scară a valorilor.

Chiar nu le putem avea pe toate? Nu putem construi și avea totul? Un moș arogant, împlinit, acrit, plin de bani, care cumpără atenție e de apreciat sau de compătimit?

Eu sunt un copil care visează încă. Și le vreau pe toate.

Tu ai timp, sau atâta poți!? [Tempo Grave.]

Da, e comercială. [ F.A.Q.]

A venit toamna se pare,

Alex B.

 

 


Fericirea-i un lucru mărunt

14009921_1272174032807116_844181081_n

Fericirea-i un lucru mărunt

Din ce în ce mai greu îmi fac timp să scriu – culmea e că scriu să mă calmez. Când sunt fericit, nu am nevoie de psihanaliză. Pe bune, cine are nevoie de psiholog când e fericit? Ar trebui să fii prea nebun. Și totuși, nu cred că e imposibil.

Unele persoane nu știu să fie fericite. Cred că pur și simplu refuză categoric. Au totul pe tavă. Au bunuri materiale, au bani să trăiască o viață, au casă pe o insulă, au o relație, au un job. Au făcut în viață ce a fost corect – și-au finalizat studiile, s-au angajat pentru a deveni cineva, au tras cu dinții de o relație, apoi au intrat în rutină și s-au pierdut în peisaj. S-au pierdut pe ei, și-au pierdut rostul, s-au plafonat. Au mers pe principiul, hai că merge așa și s-au văzut la 35-45-55 de ani, au privit  înapoi și le-a fost teamă, le-a fost lene, le-a fost imposibil să mai lupte din nou. De obicei regreți când e prea târziu să mai schimbi ceva.

Până la urmă, nu toți facem asta? Nu toți aspirăm la ceva, sau la un tot unitar – armonia între personal și profesional? Nu mulți reușim, dar e gratis să visezi. 

Ok, dar cum e  când viața ta nu mai merge, când rotițele tale nu mai sunt unse, când simți că nu mai ai niciun scop? Ce faci? Probabil da, îți iei un Porsche. Ok, te înțeleg, dar după ce urmează? Probabil cauți altceva? Asta e viața, o căutare continuă de stropi de fericire care apar și dispar până te dezmeticești? Suntem frustrați că nu putem avea ceva, apoi printr-o probabilitate de 1 la un milion găsim acel ceva, iar între timp ne plictisim și dorim altceva? E oarecum trist, dar mult prea palpabil și realistic.

Din punctul meu de vedere, până la urmă poți să-ți bagi în c*r tot ce ai, dacă nu simți nimic, dacă spiritual ești sărac lipit și nu ești „bogat” cu tine. Nimeni nu te va iubi dacă nu te iubești tu, pe tine, în primul rând. Am citit undeva random, nu mai țin minte unde, mă scuzați, cum că modestia este calitatea celor care nu au alte calități. „Sad, but true” – rock on!

Ești foarte trist dacă nu zâmbești ca un idiot când te uiți la ea și te frapează faptul că te-a ales dintr-un colos de personalități, fix pe TINE, fraiere; dacă nu te pierzi ore în șir în ochii ei, fascinat la cum arată nemachiată, naturală, în patul tău, cum arată cu cămașa ta, cum îi bate soarele pe față și o trezește, cum îți zâmbește uitându-se la tine cu niște ochi mari și sclipitori; cum radiază de fericire când sunteți “în doi”.

Deci, ce rost are să ai totul, dar nimic?

Eu nu credeam că există o persoană cu care pur și simplu – merge! Pot spune că am tras cu dinții de niște imagini idealizate a unor persoanaje episodice, care s-au dovedit a nu fi într-un final, ceea ce doream. 

Poate e la început și atunci totul e frumos; poate uiți începuturile frumoase de mult apuse – dar oricum ar fi, trăim în prezent!  Și culmea, am aflat că există și o nebunie normalizată.

Sunt atâtea femei care nu știu să trăiască în prezent, trăiesc încă în trecut, trăiesc în basme; trăiesc singure, sau din contră, trăiesc cu un miliard de speranțe deșarte cum că un nou el este acela. 

De fapt nu este, iar ele sunt conștiente de asta. Problema nu este la restul, ci la ele. Nu s-au împăcat cu ele, nu au avut timp să se descopere, nu au vrut compromisuri, și-au găsit scuze, acuze, s-au crizat, etc. De aceea probabil unele femei găsesc nod în papură la orice aberație, vor să te testeze la infinit, vor să joace la sigur, vor să te f*tă la icre, să te sece, vor să-ți cunoască tot arborele genealogic înainte de a sări cu capul înainte. 

Pe bune, cui îi place să joace la sigur? Dacă joci la ruletă – și îți ies “numerele” cum vrei tu de fiecare dată, ar mai avea farmec să joci? 

Unele lucruri pur și simplu MERG … de la sine. Unele lucruri sunt naturale; unele lucruri nu trebuie să le cauți neapărat în profunzime pentru că sigur găsești probleme și nu dorești să le aflii, trust me. Nu te aștepta să-ți pice din cer nimic, pentru că nu o să se întâmple. 

Mi-a zis cândva o amică că a avut „n” relații toxice, până l-a cunoscut pe el – și culmea, e cu el de ani buni și nu s-ar mai întoarce niciodată la acel colos de ceartă și negativism frustrant care creează o dependeță deprimantă.

Întrebarea la ce vrei de la o relație, nu e faptul că în spatele unui bărbat puternic stă o femeie puternică (old-fashioned quote). Mai nou, am auzit că în spatele unei femei frumoase stă un bărbat puternic – care probabil se holbează la c*rul ei, altfel nu aș înțelege de ce stă în spate – cum adică puternic? Poate puternic erect.

Adevărata chestie mișto e undeva la mijloc, în care două persoane se completează reciproc, gândesc la fel, sau nici măcar, sunt OPEN și doresc cam aceleași lucruri; vor să se dezvolte împreună, să facă carieră, să iubească, să ofere, să se maturizeze –  in sync.

Fericirea e o aromă care se păstrează în sticluțe mici – un fel de zahăr vanilat pe care îl pun mamele în prăjituri. E bun al dracu’, dar dacă nu ești atent, îngrașă tare. Fericirea e acum, în clipa asta, nu azi, nu mâine, nu ieri. Dacă visezi prea mult la ce ar putea fi, sau ce a fost, te vei trezi că a dispărut deja.

 

Un pic mai puțin hater decât de obicei,

/Alex B.


Schimbare. Pentru că e joi.

 

87af8469-f2ca-469a-85ca-810b944c2120

Schimbare. Pentru că…Joi.

Întotdeauna m-am întrebat dacă oamenii se pot schimba. Și aici mă refer la relațiile inter-umane, nu neapărat la cele intime. Toți am avut certuri cu amici, prieteni de o viață, colegi, iubite, cunoștințe.

Întrebarea logică pe care ți-o pui este… bine, adevărul e că suntem nebuni și niciodată nu avem doar o întrebare; avem o tonă de întrebări retorice, la care sincer ar trebui să nu mai căutăm răspuns. Răspunsul este că nu există un răspuns universal și nici măcar unul în particular.

“De ce nu mă iubește; de ce nu mă caută ea; de ce îmi spune că mă vrea dacă tot nu face nimic în privința asta; de ce mă ține pe jar; de ce face tot posibilul să mă testeze, nu i-am spus cine sunt și ce vreau? De ce nu mai vorbim; de ce ne-am despărțit; de ce e nebună?” – Universalul “DE CE?”, sau cea mai de imatură întrebare de la stră-stră-stră-încoace. Nimeni nu a știut să răspundă vreodată, este genul ăla de întrebare idioată, cum sunt copiii în primii ani din viață, care într-un final cred că se resemnează.”– De ce cățelul este agresiv?” Ce poți răspunde la asta? – „Pentru că poate!?”

“De ce nu știm adevărul suprem, cine a creat lumea de fapt? Ce a fost înaintea unui zeu, care ipotetic a creat „lumea”?” Răspunsul este – UN CĂ**T! Vezi-ți tu de problemele tale, au murit mulți să afle, tu vezi-ți de lucrurile palpabile și nu mai fii un cretin!

“De ce?” Uite de-asta! Pentru că relațiile înseamnă în mare parte compromisuri peste compromisuri. Asta înseamnă să nu-i condamni pe alții pentru că nu te înțeleg și NU au aceleași concepții despre viață ca și tine, au copilărit diferit, au avut mai multă libertate, au avut părinți mai puțin înțelegători ca ai tăi, sau chiar invers – ideea este că nu există adevăr suprem. Când vei înțelege asta, va fi mai bine; mai bine pentru tine, nu pentru altcineva, că tu: “Boule, idioato, cretino;” – vorba lui Vadim, îți faci rău.

Nimeni nu e obligat să-ți asculte ție lamentările penibile. Fiecare are problemele lui PROPRII, care sunt probabil mult mai frapante decât ale tale.

Vorba bunicii mele: “alții mor de foame, maică, du-te și tu acolo și fă și tu ce face lumea”; m-a amuzat și încăpățânat tot timpul concepția asta de om simplu de la țară. Ce era în mintea mea la această afirmație și de ce să mint, ce e chiar și acum? – Nu vreau să fac ce face lumea, vreau să fac ce vreau și ce cred EU că e corect … de parcă eu dețin adevărul suprem; de fapt sunt un prost.

Ce vreau să zic cu pilda asta proastă este că nu trebuie să mă asculte nimeni pe mine, că eu nici măcar nu știu pe ce lume trăiesc. Întotdeauna am fost un psiholog bun în relațiile cu ceilalți, însă nu am găsit un psiholog și pentru problemele mele existențiale – deci preiau problemele tuturor. Sunt un idiot, asta e! Ce să faci , n-ai “csf”!

Mi-a zis o prietenă de-a mamei, când eram mai mic și o să citez (o doamnă cu un caracter foarte mișto, tot taur ca și mine, încăpățânată, impulsivă și cu coloană vertebrală de oțel):

„Căsnicia reprezintă o linguriță de miere și un butoi plin cu c**at! La început, în primii șapte ani, e dulce, îmbietoare, apoi după ce se stinge scânteia, se consumă relația, atracția aia nebună, va rămâne numai un … , pe care trebuie să îl mănânci tot restul vieții!”.

Ce va fi atunci important? Respectul față de celălalt.” – și sincer vorbind, chit că sună foarte comunist, dacă nu mă tratezi cu respect, nu voi reuși să o fac nici eu. Chiar am tăiat de la rădăcină orice relație toxică de acest fel – indiferent dacă a fost treabă de oameni pe care i-am considerat amici, iubite la care am ținut,etc.

Ok, m-am calmat. Nu mai știu de unde am plecat și unde am vrut să ajung, probabil nicăieri, nu înțeleg de ce totul trebuie să aibă o țintă anume. Vreau doar să spun că ar trebui să încercăm să nu mai dăm în cap nimănui. Eu mi-aș dori să mă opresc din “voluntariatul” ăsta. Nu mai vreau să “repar” pe nimeni, decât pe mine, care oricum sunt high-maintenance.

Învățați să fiți egoiști când e vorba de binele vostru psihic. Hai să gândim cu propriul nostru cap, da, ăla care trebuie. E prea mult stres în jur, hai să zâmbim, să glumim, să gândim, să vorbim, să fim oameni, nu primate. Citiți, zicea “un prost”, Chirilă, că ăsta e răspunsul! Eu aș dori umil, să mai adaug ceva; sper „să îmi permiteți să îmi permit” așa o aroganță, doar e pagina mea, mulțumesc.

„Fruntea sus și stați drepți, altfel, stați jos. 4 (Patru)! “

Semnat,

/Alex B.


„Scrisori către Rita” – part 1

5c324615b5cb27d1328538c7ef77ed11

„Scrisori către Rita” – part 1. – titlu inspirat de Kaos Moon

 

Draga mea,

Vreau să-ți spun că de-alungul timpului, am învățat că femeile sunt nebune. Sau mai degrabă zis, am ajuns la concluzia că e o axiomă, un pleonasm. N-am cunoscut una normală. Dar până la urmă normalitatea asta, fiind relativă la spațiu și timp, eventual și referință – e o prostie cruntă ca etalon; iar referința e Eva – de la Eva încoace, sunteți nebune! De atunci vă tot mănâncă. Tot căutați fructul interzis, sunteți într-o continuă, asiduă „analiză pe text”. Căci e balta plină de pește – pește stricat însă.

Iar tu, TU, draga mea, ești de trei ori nebună, vorba lui Tatu. O să-mi spui că era „femeie”. Nu, nu era!

Nu vreau să te impresionez cu nimic anume, sunt cine sunt – când mergi la cumpărături, că o faci foarte des, mai ales când ești stresată, nu întrebi dacă la rochia aia există modelul fără decolteu, o iei pe aia, că știi că ai sâni apetisanți și gata; păcat totuși că te plictisești repede de ea, iar când ajungi acasă, realizezi că o vei arunca alături de celelalte 500 de lucruri de care te-ai săturat dinainte să le porți măcar o dată. Pentru că … femeie!

Nici măcar nu-mi mai place să joc cărți. Cred că am jucat tot timpul la bluff, oricum ce contează? Mie îmi place să câștig iar tu știi asta. Iar pe tine cred că te-am câștigat – mai contează cum?

Sinceritatea mea e insuportabil de debordantă, iar tu nu poți să înțelegi cum de sunt așa. I really don’t care. Nu știu ce părere ai tu despre bărbați și sincer, nici nu-mi pasă.

Oricum, pretenții mari nu-mi permit să am, sunt îngropat în ale mele capcane pe care mi le-am pus singur de-a lungul timpului – iar acum, am început să le scot, treptat; sunt pe drumul cel bun, zic. Oricum, cea mai mare capcană am fost eu, iar asta ți se aplică de asemenea și ție, scumpo!

Impulsivitatea mea de zodie de pământ încăpățânată și capricioasă nu mă lasă să nu te vreau, total. Dezbrăcată peste mine, îmbrăcată cu cămașa aia albă pe care mi-o șifonezi de câte ori ai ocazia. Ba chiar o să te pun să mi-o speli, alături de incertitudinea ta de a te lăsa într-o cădere abruptă spre brațele mele care sunt acolo jos să te prindă.

N-am avut niciodată răbdare, dar cum niciodată nu trebuie să spui “niciodată”, o să recunosc că am avut. Credeam că nu o am, dar am găsit-o acolo, ascunsă. Era timidă, dar  și-a arătat chipul când credeam că a fugit de mine mâncând pământul – ca orice femeie normală, de altfel.

Cuvintele tale mă mângâie și seacă de fiecare dată când mă f*ți la icre. Mă enervezi, mă exasperezi, ești o copilă inocentă, dar enervantă, care se joacă fără scrupule cu focul, iar eu, prin firea mea idioată, sunt un vulcan care mocnește. Asta nu schimbă nimic – vorbele sunt doar vorbe, tu ești tu, alături de „crave-ul” meu pentru tine.

Da, nu o să-ți permit să exagerezi, să te crizezi, să faci pe nebuna – cum o fac alții. Eu nu sunt “alții” și dacă mă vei compara te voi chinui la nivel psihologic. O să-ți f*t creierii și o să te f*t și pe tine până vei obosi să mai faci asta. Îți place soarele? Soarele arde – dar nu la fel de tare ca mine! Mă voi răzbuna în felul meu meschin că ai avut curaj să mă compari cu UN altul.

Cred că poate am fost prea dur. Nu mă înțelege greșit, îți permit să faci ce vrei tu, dar nu vei obține nimic mai mult decât un sex pasional, pe care îl vrei oricum – de fapt, dacă mă gândesc mai bine, cred că de asta te și manifești așa de cele mai multe ori:

Vrei p**ă! – și ti-e rușine să recunoști.

Timpul m-a învățat să îmi controlez posesivitatea, sau poate m-am maturizat? Pe dracu’, sunt un copil; până și eu știu asta. Insă, nu mai îmi pasă așa de tare că ești cu UN el, atâta timp cât te gândești la mine când e în tine – ești a mea. Tu vrei atenție, am știut asta din prima secundă, însă eu încă am multe de făcut cu mine ca să pot să ți-o ofer tot timpul. Eu te vreau, fără tine intru în sevraj,  hai să ajungem la un compromis.

Nu-mi scoate ochii cu el, sau cu ce ai tu în cap cum că eu îți vreau ție un rău absolut,că nu vreau să fii fericită! Poți să i-o și sugi din punctul meu de vedere când citești asta. Nu am vrut nimic niciodată de la tine, poate doar trupul tău și prezența. Nu mă interesează ce faci tu în timpul tău liber, atâta timp cât ești a mea când am eu nevoie de tine. Știu că și tu ai nevoie de mine – altfel nu m-ai căuta crizată de fiecare dată.

In viziunea mea, eu tot timpul am știut să ascult, tu n-ai știut să mă exploatezi!

 

Cărțile au fost fold-ate de mult,

/Alex B.


Nu mai vreau să te vreau

11828754_1051197348224925_6787656033802000847_n (1)

Photo: Adrian Anechitoaie
Hair: Alexandra Crasmariu
Mua: Stella Badea Make-Up Artist

Model: Raluca Andreea Porumbacu

 

Am amânat să scriu acest articol destulă vreme, întrucât am prea multe idei în cap și s-ar putea să îl stric, dar fuck it – You Only Live Once (haștag la haștag #YOLO).

 

Am avut o perioadă în care n-am mai avut încredere în mine, în tine, în toți. Am urât pe toată lumea, i-am blamat, i-am tratat cu indiferență, m-am închis. Era modul meu de apărare. Prost, dar eficient. Fiecare își are proprii demoni din trecut deci Cnk (combinări de n luate câte k) măști pe care s-a obișnuit să le folosească. A mea era unică.

 

Adevărul e că e mult mai bine cu masca pusă.

 

Apoi te-am cunoscut pe tine și m-ai frapat teribil. La prima vedere mi-ai părut doar o altă fată…aparent inocentă, micuță, cu față de înger. Culmea e că tu m-ai abordat. Eu când abordez sunt foarte dur în remărci, chiar și ție ți-am aruncat tranșant un „cine ești și ce vrei de la viața mea?!”. Iar tu ai răspuns calmă cu o feminitate și sinceritate debordantă care m-a frapat.

 

Acum te blamez că nu ai timp de mine, mă urăsc că nu am timp și vreau să le fac pe toate. Nu avem timp de nimic. Joburi, obligații, partenerul tău pe care îl respecți și iubești, iar eu înghit în sec când îmi spui de el – cu toate că mă abțin să nu îți fac un scandal monstru.

 

Îmi spui tot timpul să am răbdare.

Nu am!

 

Te vreau, începând de ieri. Azi deja e prea târziu, îmi lipsești prea tare. Mi te oferi cu lingurița aia mică de dulceață pe care mi-o dădea străbunica când eram mic doar ca să mă amăgească.

 

Mă gândesc că e mai bine așa. Dacă ne-am vedea mai des, te-aș vrea și mai tare, apoi te-aș urâ că nu te am non stop. Ți-am spus că am talentul prost de a sufoca. Mă abțin teribil să îmi înfrănez dorința de a te lega de pat, de mine – metaforic vorbind, desigur. Sau nu.

 

Mi-ai spus ceva interesant o dată:

 

„Am observat că tu vorbești cu toată lumea ca să compensezi lipsa mea.”

 

Nu mai face pe psiholoaga cu mine! – shht!

Lasă-mă să fac pe nebunul.

 

Mi-a plăcut teribil oricum.

 

Aș dori să te leg la ochi cu cravata, apoi să te chinui așa cum mă chinui tu pe mine. Să iau un cub de gheață și să te amăgesc pe tot corpul. Să scurg niște vin alb pe abdomenul tău, apoi să te gust. Ești șprițul meu de vară.

O să am răbdare, cică avem timp. Nu e ca și cum alegerea îmi aparține, femeia decide.

Dacă ar fi după mine…


 

Al tău,

/Alex B.

 

Avem timp
poezie [ ]

2002-09-10
volumul Scrisori imaginare
de  

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua feţe
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Am invatat.

 


Relații toxice

11889587_1063461600331833_4712178970057841718_n

Photo: Ciprian Strugariu

Model: Raluca Andreea Porumbacu

Suntem blocați, legați, hipnotizați, retardați emoțional. Toți avem deja avem un bagaj de căcat cumulat din experiențele anterioare, pe care îl târâm fericiți după noi o viață.

Ai avut o relație inocentă, oarecum normală, o primă iubire reală subiectivă. Subliniez „ai avut” – perfect compus – o acțiune trecută și terminată. Ai avut una, două, cinsprezece relații sexuale, sentimentale, personale, intime. De fiecare dată s-a întâmplat la fel: ai crezut că nu vei mai fii singură – niciodată nu ai fost singură oricum, că te va înțelege, te va iubi, dori, f**e bine – atât mintea cât și trupul tău. Apoi s-a terminat. Punct.

Din acest moment ești o nenorocită răzbunătoare care vrea atenție. Care se va aranja mai mult, va ieși mai mult, va flirta mai mult, se va machia mai mult, bea mai mult -știi doar că vinul roșu este ambrozia ta. Vei plânge mai mult, face sex mai mult. Vei exagera!

Vei disimula, vei distruge, vei dezamăgi, vei înșela. Nu vei mai dori decât one night stand-uri.

De ce? Pentru că ai nevoie de sex. Sex fără obligații, sex fără el, sex cu alții care seamănă cu el, sex cu necunoscuți. Vrei să se regăsească în ceilalți și să îi rănești. L-ai răni pe el, dar ți-e frică să te vezi cu el pentru că l-ai iubit și ești distrusă pe dinauntru.  Inima ta e un ghem pe care l-a mâncat pisica – lipicios, scârbos și plin de salivă.

Cum ai ajuns aici?

Realizezi când iubești când nu mai gândești. Toate acțiunile tale sunt mânate de o inconștiență deplină. Nu mai asculți de nimeni. Îl vezi doar pe el, vrei să stai cu el. să-l auzi, să-l atingi, să-l sufoci, să-i arăți că îl vrei. Îl vrei în tine, îl vrei peste tine, sub tine, în tine. Ți-ai dat zidurile și ai sărit cu capul înainte. Înainte spre un ceva minunat.

Ce ai de făcut acum?

Nimic, ieși, distrează-te, cunoaște, fii cum vrei tu să fii. Fii o cu*vă, fii o doamnă, fii totul. Muncește, citește, mergi la sală, mergi la mare, mergi la munte, învață, fă sex mult, fă puțin, fă deloc, fă singură. Fă ce vrei, doar fă ceva!

Nu mai fii prinsă în trecut, fii singură, apoi fii cu cineva, apoi rănește-l, apoi iubește-l. Nimic nu are sens oricum. Trecutul e trecut. E dureros, e frumos, e al tău. Acceptă-l and move on!

Crede-mă. Vei iubi din nou. Te va iubi cineva din nou, tu la fel. Probabil nu va dura la infinit. Și ce? Iubirea cică nu durează decât trei ani.  Știu, să mănânce rahat ăla care a scris asta, dar cam avea dreptate.

De ce nu ești fericită? Chit că s-a terminat prost, pe tine te-a făcut fericită până s-a dovedit a fi un handicapat. Era idiotul tău măcar. Și al tău…

Până la urmă ce contează de fapt, că te-a înșelat, că te-a mințit, că te-ai deschis, că ai crezut că e diferit?

Al tău idiot care are impresia că le știe pe toate și că psihologii o sug,

Alex B.


Te urăsc

 

13443263_1223730797673142_6473953312495947669_o

„What you’ll see is the worst me
Not the last of my kind.” 

Credits: Andrei Runcanu

Am intrat random în vorbă. De fapt tu m-ai abordat, culmea. Întotdeauna am urât femeile care refuză să se bage în seamă atunci când le place de cineva. Am schimbat câteva nimicuri din politețe, te-am luat tare. Te-am întrebat scurt:

 

„Cine ești și ce vrei de la viața mea?” Probabil dacă nu făceam asta, eram doar încă un add pe facebook, un idiot fără substanță, un nimeni virtual fără pic de realitate concludentă.

 

Te-am blamat apoi, te-am blamat tot timpul. M-ai enervat, m-ai scos din sărite cu postările tale nebunești feministe, în care despici capete. În care tu ești femeia fatală contemporană: sigură pe ea, deschisă cu sexualitatea ei, cu viața ei. Pur și simplu nu-ți pasă. Parcă doar plutești, tu!

Ceilalți sunt băieți buni cred, cred că te vor doar pentru sex și până la urmă de ce i-am blama? Arăți bine. Mi-ai spus ceva interesant cum că nu poți avea o relație tocmai pentru că te afișezi așa, iar lumea e geloasă, invidioasă, dură.

Eu te vreau doar a mea și mă cac pe lume. Da, sunt egoist. Da, te vreau, pentru că mă exciți, dar te vreau mai ales pentru că mă frapează mintea ta de femeie distrusă într-o mie de bucăți mici care nu se pot reîntregi.

În ciuda aparențelor tale de divă frivolă, ți-am găsit un bun simt și o putere de percepție și înțelegere a situațiilor penibile în care ne aflăm, noi doi mai ales.

Nu-mi răspunzi decât când ai tu chef și atunci o faci ca să mă cerți, să mă testezi.

„Alexandru, nu mai fii insistent! O să mă pierzi.” – Te urăsc! Nu-mi spui TU MIE ce să fac! – spune copilul din mine de fiecare dată.

Te urăsc că nu mă vrei.

Știu că îl ai pe el alături, pe care îl iubești. Îl iubești ca o proastă, deși nu te satisface. Mă dorești enorm de fapt. Vrei să sari pe mine să mă dezbraci, ai vrut din prima secundă, dar te-ai abținut. Foarte bine. Oricum nu ți-o trăgeam de la prima întâlnire.

Ți-e frică să mă iubești. Sunt bun doar ca amant și tu știi asta. Eu cred că există și amanți mai puțin egoiști decât mine, iubiți mai înțelegători, soți mai fideli…

Ba nu, sunt cel mai bun. Sau oricum, sunt cel mai bun pentru TINE în momentul actual. 

Ești superbă, mă dorești, te doresc, vreau să intru în tine. Vreau să te sărut, să te gust, să te iubesc.

Te urăsc! Mă puteai avea acolo, pe banca aia din fața facultății. Puteai să fii a mea. Puteai să nu le mai răspunzi deloc celor 2000 de fani care salivează la pozele tale nud și să ai ceva REAL.

Nu garantez că te voi dori la infinit. Momentan simt că m-aș putea îndrăgosti ușor de tine. Dar nu o voi face. Te urăsc prea tare! Eu nu sunt locul doi.

Nu mă f*t cu nimeni doar ca să mă f*t. Nu doar ca să nu mai fii tu frustrată, apoi să te întorci la el din nou.

Fii liberă, fii singură. Ia o pauză de la el, de la ei, de la NOI. – o să vezi, dacă respiri un pic…că sunt doar eu.

 

Hai pa!
/Alex B.

 

 

„Well they thought they were made for each other
One thinking of one another
Never thinking just for one second
She would take a different attraction
I can’t go on without you
I can’t go on, won’t go on, living on, without you
Where was I supposed to wait for you sweetheart?
And hide away the shame
Yes I keep it all inside, all the thought that cross my mind
I do all the things I regret and we don’t want that
We don’t want that…”

 

KaIeo – Can’t Go On Without You  
Released: 10 June 2016, ℗ 2016 Elektra/Atlantic Records

 

 


Miroase a dragoste, dar de fapt e un …

SMELL

You smell like love.

Ne imaginăm alături de un ideal de frumusețe intelectuală, fizică, bifăm pe liste interminabile: defecte, calități, aptitudini, potențial.

Ne imaginăm pe dracu’.

Trebuie să luptăm pentru orice, pentru carieră, pentru prieteni, familie, sex, relații, singurătate. Viața e o alergare constantă către agonie sau extaz.

Am câteva exemple concrete care m-au lovit grav cu un topor peste ceafă.

Acum două zile, am vorbit cu o tipă foarte mișto, pe plajă, care și-a pus prosopul, strategic sau nu, fix lângă gașca noastră.

Inițial timidă, noi – nu chiar țărani, am început să discutăm. Chiar cred că m-a displăcut teribil – mult prea vorbăreț, eram oricum vizibil atras de ea, iar ea culmea, era flirty, sau poate așa mi s-a părut mie.

Arăta bine. Avea un fund apetinsant, sâni mici, perfecți pentru palmele mele obsedate după pielea ei proaspăt epilată.

Unde voiam să ajung a fost faptul că, inițial, nu știam cum să o citesc. Părea prea ok pentru o tipă singură, la plajă. Am aflat apoi că își dă licența, că lucrează, că e voluntară la o asociație care sprijină copiii ce suferă de autism – eu fiind autistul aici, pentru că am folosit replica mea cotidiană, imatură, tâmpită, ordinară: „nu mă băga în seamă, sunt un autist”, iar ea a spus simplu, serioasă și culmea…ne-jignită: „Nu cred că ești…”.

A intrat într-un joc mișto de cuvinte, m-a impresionat teribil, era o tipă comunicativă, citită, SPONTANĂ, care nu a spus NU unui flirt nevinovat. Aș fi vrut să stau cu ea pe plajă toată noaptea, să o țin în brațe și să ne uităm la stele.

După ce că a flirtat în cel mai feminin, finuț mod posibil, m-a și intimidat, spunându-mi că ea va lucra în Marină, pe navă, în domeniul telecomunicațiilor. Clar părea o femeie care știe să aibă un bărbat la degetul mic, deșteaptă, inteligentă, frumoasă și mai mult decât atât, să binedispună, să fie plăcută, să deschidă camera când pășește – sau poate doar disimula bine.

Să spună, „să-mi bag p**a”, și totuși să nu fie vulgară.

Te zdrobea cu un pumn de inocență feminină în față, de un râs frumos, de un păr pe care și l-a lăsat în jos, ce îmi făcea privirea să-mi coboare la fundul ăla pe care mi-l arăta cu nerușinare.

Nu am plecat dezamăgit, nu am vrut să insist, nu i-am luat nici măcar numărul de telefon. Era o străină. Era o tipă care merita luată acasă.

Mi-a zis cineva, care e un pic mai tânără decât mine, că este cu cineva de două ori mai în vârstă decât ea, pentru că … atenție la ASTA că mi-a dat mindfuck:

„Am destule probleme eu cu mine, am conștientizat că dacă aș fi cu cineva ca mine, ca tine, ar fi fost prea multe probleme de suportat. Îmi ajung ale mele; el nu are probleme de-astea. El e chill…”

– un motiv așa copilăros, de sincer dar și culmea, foarte valid.

Întotdeuna m-au fascinat femeile după 25 de ani, poate chiar după 28-30, de ce?

Pentru că, în mintea mea, deja au avut partea lor de aventură.

Acum s-au schimbat? Nu, dar măcar știu ce le place și ce nu. Nu își pierd vremea cu un puști prost care nu știe să tragă la (mă scuzați)…la poartă, care nu știe să vorbească, să aibă maniere, să fie citit, interesant, interesat, distant – în niciun caz DISPERAT după atenție, dependent de alții, spontan. Adică, un bărbat.

Iar ca să închei într-un mod complet adorabil, îmi vine să mă rad în cap și să zic tuturor:

„Eu îmi bag p**a în lume și v-o fac cadou!” 


Toate’s la fel

c6701994-d3c4-44e3-a297-ac2dc65ffb67

„Toate-s la fel…”

Avea un hip-hopper român o melodie, „Toate’s la fel”, penibil și el și melodia asta de toată jena, însă…cred că avea mare dreptate.

Short story-long: Am cunoscut o tipă pe o rețea de socializare. Tipa, foarte ok, foarte mișto, Studentă anul 1 la o facultate de prestigiu, cu 10 pe linie – primul gând care mi-a trecut prin minte – „Nu e o proastă, arată și bine…” Am început să discutăm.

Irvin D. Yalom (doctor in psihiatrie şi autor), a spus ceva interesant în „Minciuni pe canapea”, faptul că terapia prin sinceritate este cea mai de succes, mai ales în câștigarea încrederii pacientului. Relaţia pacient-psihiatru ar trebui în mod idealistic să se bazeze pe sinceritate şi transparenţă. Când psihiatrul se retrage din acest transfer de încredere de la dependență la el însuși? Care este limita etică până unde poți să întinzi coarda?

Deci abordarea mea a fost următoarea: sunt un tip singur, am job, vreau să mă mut singur că nu mi se mai pare ok să stau cu părinții la 25 de ani, doresc o relație, dar am avut una de rahat care mi-a lăsat un gust amar și mi-e foarte greu să mă mai deschid și am trust issues, întrucât am dat foarte multe și am impresia că nu am fost apreciat deloc ( + alte frustrări și lamentări). Aș dori să mă distrez, dar nu prea sunt genul. Sunt pretențios, dificil. Plus că am impresia că sexul atrage după el și sentimente.

Apoi am vorbit, zilnic…3-4-10-12-16 ore din 24. M-am atașat de copilăria ei, de vocea ei, ochii ei, de inoceța, încăpățânarea, fascinația ei față de mine.După câteva zile am vrut să ne cunoaștem. Am aflat că are prieten de 4 ani, un EL. Apoi i-am spus să mă lase în pace – nu a vrut, să își repare relația, întrucât a zis că e iubită și îl iubește la rândul ei. În altă zi mi-a dezvăluit că nu îl mai iubește, apoi că îl iubește, că mă iubește, etc – acum îmi vine să vomit. I-am demontat toate temerile și i-am spus că îi sunt alături și că nu o presez.

Dimineață m-am umplut de draci. De ce? Pentru că ea e o femeie nebună! Toate sunt nebune cred….și da, sunt un copil autist care nu mai are cu cine să se joace, să flirteze, să fie răsfățat. Mă doare în p..ă! Unde sunt compromisurile?

Toate vor bărbatul puternic care știe ce vrea de la viață, de la ele, care luptă pentru toate. Problema majoră – când dau de el, FUG de rup pământul! Nu sunt în stare să-și asume nimic. Nu se aruncă, joacă la sigur, joacă prost. Viața nu e simplă, nu e nici complicată. E cum e. E doar una, însă.

Care e concluzia? M-a prostit o puștoaică, care nu știe ce vrea – că na, asta e condiția ei de femeie necoaptă. Ea are nevoie de „n-x” relații, de „n” parteneri, „n+1” experiențe, ca într-un final să fie cu cineva de care să tragă cu dinții.

Ieri a fost ziua ei. Am vrut să o văd, să stau cu ea, mă voia, spunea că mă iubește. I-am spus să ne vedem 5 minute măcar, să îi dau un cadou simbolic, eventual să îi urez o zi frumoasă. A spus că nu poate, era cu EL. Apoi nu am mai zis nimic, ea nici atât.

Răspunsul ei a la 1 noaptea: „Am fost pe afară, m-am văzut cu altcineva, îmi pare rău.” […] „Am ieșit cu un turc pe care îl știam de 2 ani, nu am mai vorbit cu el de 6 luni. A spus că vrea să mă vadă 5 minute. Ne-am văzut, m-a luat cu mașina. Avea mașină mișto, el era șarmant. Mi-am tras-o cu el, cred că îl iubesc. A zis că sunt superbă și că vrea să mă ia de nevastă. Nu te mai vreau nici pe TINE, nici pe EL…o să te sun după examen.”

Am fost un țigan, am înjurat, am țipat. Am distrus orice șansă de a avea ceva cu EA. Eu nu voi fi nici locul 2, nici locul 3. A mințit. Sinceritatea a dat greș lamentabil. De ce să mai fim sinceri?

Acum sunt calm. A meritat?

Nevrotic și obosit,

/Alex B.

 

 


Pierdut în tine

Quotefancy-45755-3840x2160

„Happiness in intelligent people is the rarest thing I know.”  – E.H.

 – “Let’s raise a glass or two!

To all the things I’ve lost on you, baby are they lost on you?

Just that you could cut me loose after everything I’ve lost on you.

Is that lost on you?”  – 

LP – Lost on You – Single

Bună dimineața, vodka taie greața. M-am trezit cu băieții ăștia cântând un live session, iar eu, hater fiind…m-au uns pe suflet! S-a cam potrivit bine cu mixed feelings-urile mele de căcat pe care pe urăsc. Voi scrie în timp ce melodia asta se loop-uiește în căștile mele și implicit în gândurile mele bolnave, puerile, necoapte.

Acum să mă întorc către lamentările mele cotidiene. Am impresia că pur și simplu unele lucruri nu vor merge niciodată. Iubirea nu e îndeajuns. Dorința nu e destul, implicarea nu e destul, scânteia nu e destul. Avem totul și de fapt nu avem nimic. Avem nevoie de atât de puțin ca să fim fericiți ( noi bărbații ) încât mă bufnește râsul. Sunteți niște idioate! Vă complexați că aveți curul mare, tâțe mici, ba sunteți prea slabe, ba prea grase, ba prea nebune, ba prea geloase, îngâmfate, arogante, nesigure, dure, dependente. Sunteți perfecte în ochii celorlalți. Nu le poți avea chiar pe toate. Și ce?!

Avem nevoie de juma de oră de vorbă cu TINE. Să ieși în … mea la un suc,cafea,ceai,gumă de șters, la orice. E irelevant și cât stai și ce zici și ce faci, ce gândești. Fii TU! Sigură pe tine, jucăușă, timidă, complexată, distrusă, distrată, oricum. Trebuie doar să fii acolo. Nimic mai mult. Fii prezentă. Nu sta pe telefon, nu sta cu gândul la el, poate el e un nimic. Trăiește, respiră, învață, fii deschisă…la minte. Avem nevoie de un zâmbet doar, de o vorbă, de un flirt, de o atenție. Suntem niște copii autiști care ne prefacem că nu știm ce vrem. Vrem atenție la fel ca voi, vrem să ne deschidem, poate unii mai puțin decât alții.

Întrebarea femeilor e ce-și doresc bărbații. Nu vor nimic idioții, NIMIC, pe VOI doar! Vă vor curve, vă vor doamne. Vor să vă prezinte părinților în timp ce mâna le alunecă peste coapsa ta, vor să te fută în dormitorul copilăriei, în lift, în mașină, pe plajă, la cinema, vor să te prezinte prietenilor ( asta dacă nu ești proastă și enervantă ), vor să primească apreciere. Nici măcar nu vor să fie atotștiutori. Suntem conștienți de puterea vostră. De faptul că sunteți confuze. Nu ne PASĂ SINCER. Noi vrem doar să fiți acolo, în p**a mea.

Nici măcar nu știm dacă vrem o relație serioasă sau nu. Asta depinde doar de tine și cum faci lucrurile să graviteze. Femeia are totul, are bomboane, are strălucire, are feromoni. Bărbatul e vânător. Va căuta să TE prindă. Să te vrea, să te cunoască, să vorbească, să-ți intre pe sub piele, pentru că suntem niște nenorociți.

Nu știi ce vrei? Nu-i nimic, poți să NU vrei NIMIC. Doar fii acolo. Nu te presează nici dracu’. Tu iei deciziile care contează. Noi doar acționăm. De aceea bărbații și-o încearcă. De multe ori, ei sunt maneliști, inculți, tâmpiți, nemanierați și voi, cel puțin dacă sunteți o femeie decentă, veți atrage priviri – și voi știți asta, sunteți un fel de pedofili care strigă în gura mare, am BOMBOANE. Nu ne putem abține. Cu toate astea, pe lângă ăia un milion de retardați, mai există și persoane OK. Cu experiență de viață care nu se vor uita după voi doar pentru…bomboane.

„Touch the rainbow, taste the rainbow.” – Sugeți-o pentru că realizați ce putere aveți și nu vă asumați niciun risc.

V-am pupat, pa. Îmi cuge calmitatea prin vene. Toată lumea are dreptul să fie fericit. Nu fiți handicapați, fiți oameni! Vorba celei mai enervante persoane din showbiz: „Bună să vă fie inima.” – iuliavânturmori!

#haștaglahaștag,

/Alex B.