Schimbare. Pentru că e joi.

 

87af8469-f2ca-469a-85ca-810b944c2120

Schimbare. Pentru că…Joi.

Întotdeauna m-am întrebat dacă oamenii se pot schimba. Și aici mă refer la relațiile inter-umane, nu neapărat la cele intime. Toți am avut certuri cu amici, prieteni de o viață, colegi, iubite, cunoștințe.

Întrebarea logică pe care ți-o pui este… bine, adevărul e că suntem nebuni și niciodată nu avem doar o întrebare; avem o tonă de întrebări retorice, la care sincer ar trebui să nu mai căutăm răspuns. Răspunsul este că nu există un răspuns universal și nici măcar unul în particular.

“De ce nu mă iubește; de ce nu mă caută ea; de ce îmi spune că mă vrea dacă tot nu face nimic în privința asta; de ce mă ține pe jar; de ce face tot posibilul să mă testeze, nu i-am spus cine sunt și ce vreau? De ce nu mai vorbim; de ce ne-am despărțit; de ce e nebună?” – Universalul “DE CE?”, sau cea mai de imatură întrebare de la stră-stră-stră-încoace. Nimeni nu a știut să răspundă vreodată, este genul ăla de întrebare idioată, cum sunt copiii în primii ani din viață, care într-un final cred că se resemnează.”– De ce cățelul este agresiv?” Ce poți răspunde la asta? – „Pentru că poate!?”

“De ce nu știm adevărul suprem, cine a creat lumea de fapt? Ce a fost înaintea unui zeu, care ipotetic a creat „lumea”?” Răspunsul este – UN CĂ**T! Vezi-ți tu de problemele tale, au murit mulți să afle, tu vezi-ți de lucrurile palpabile și nu mai fii un cretin!

“De ce?” Uite de-asta! Pentru că relațiile înseamnă în mare parte compromisuri peste compromisuri. Asta înseamnă să nu-i condamni pe alții pentru că nu te înțeleg și NU au aceleași concepții despre viață ca și tine, au copilărit diferit, au avut mai multă libertate, au avut părinți mai puțin înțelegători ca ai tăi, sau chiar invers – ideea este că nu există adevăr suprem. Când vei înțelege asta, va fi mai bine; mai bine pentru tine, nu pentru altcineva, că tu: “Boule, idioato, cretino;” – vorba lui Vadim, îți faci rău.

Nimeni nu e obligat să-ți asculte ție lamentările penibile. Fiecare are problemele lui PROPRII, care sunt probabil mult mai frapante decât ale tale.

Vorba bunicii mele: “alții mor de foame, maică, du-te și tu acolo și fă și tu ce face lumea”; m-a amuzat și încăpățânat tot timpul concepția asta de om simplu de la țară. Ce era în mintea mea la această afirmație și de ce să mint, ce e chiar și acum? – Nu vreau să fac ce face lumea, vreau să fac ce vreau și ce cred EU că e corect … de parcă eu dețin adevărul suprem; de fapt sunt un prost.

Ce vreau să zic cu pilda asta proastă este că nu trebuie să mă asculte nimeni pe mine, că eu nici măcar nu știu pe ce lume trăiesc. Întotdeauna am fost un psiholog bun în relațiile cu ceilalți, însă nu am găsit un psiholog și pentru problemele mele existențiale – deci preiau problemele tuturor. Sunt un idiot, asta e! Ce să faci , n-ai “csf”!

Mi-a zis o prietenă de-a mamei, când eram mai mic și o să citez (o doamnă cu un caracter foarte mișto, tot taur ca și mine, încăpățânată, impulsivă și cu coloană vertebrală de oțel):

„Căsnicia reprezintă o linguriță de miere și un butoi plin cu c**at! La început, în primii șapte ani, e dulce, îmbietoare, apoi după ce se stinge scânteia, se consumă relația, atracția aia nebună, va rămâne numai un … , pe care trebuie să îl mănânci tot restul vieții!”.

Ce va fi atunci important? Respectul față de celălalt.” – și sincer vorbind, chit că sună foarte comunist, dacă nu mă tratezi cu respect, nu voi reuși să o fac nici eu. Chiar am tăiat de la rădăcină orice relație toxică de acest fel – indiferent dacă a fost treabă de oameni pe care i-am considerat amici, iubite la care am ținut,etc.

Ok, m-am calmat. Nu mai știu de unde am plecat și unde am vrut să ajung, probabil nicăieri, nu înțeleg de ce totul trebuie să aibă o țintă anume. Vreau doar să spun că ar trebui să încercăm să nu mai dăm în cap nimănui. Eu mi-aș dori să mă opresc din “voluntariatul” ăsta. Nu mai vreau să “repar” pe nimeni, decât pe mine, care oricum sunt high-maintenance.

Învățați să fiți egoiști când e vorba de binele vostru psihic. Hai să gândim cu propriul nostru cap, da, ăla care trebuie. E prea mult stres în jur, hai să zâmbim, să glumim, să gândim, să vorbim, să fim oameni, nu primate. Citiți, zicea “un prost”, Chirilă, că ăsta e răspunsul! Eu aș dori umil, să mai adaug ceva; sper „să îmi permiteți să îmi permit” așa o aroganță, doar e pagina mea, mulțumesc.

„Fruntea sus și stați drepți, altfel, stați jos. 4 (Patru)! “

Semnat,

/Alex B.

About Alex Bazilescu

https://www.facebook.com/alexgbazilescu/ Vezi toate articolele lui Alex Bazilescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: