Doza de nebunie

169

 

Nu am uitat de ce am făcut acest blog. Am făcut-o pentru mine. Am făcut-o pentru a mă descărca. Am făcut-o ca să îmi relaxez mintea. Mi-am asumat tot timpul toate acțiunile și se pare că a mi-am primit numai p**i pentru totul.

De ce spun că mi-am asumat?

Pentru că a fost un pas imens să fac tot blogul ăsta. Și am decis că nu am de ce să nu-l fac public. În mintea mea lumea e deschisă, lumea înțelege, lumea acceptă. Lumea o suge de fapt!

Lumea e nebună, iar eu sunt mai nebun ca ea.

Nu am vrut niciodată nimic de la nimeni, pe niciun plan. Profesional, personal, sentimental. Am făcut greșeli, am coborât, m-am dat cu capul de pragul de jos, apoi m-am ridicat. Am suferit, am iubit, am fost nenorocit,nesimțit, nemernic, răzbunător și eu la rândul meu.

Însă vreau să cred că am cei 7 ani de acasă, sunt arogant, pentru că vreau. Mi-am primit m**e de la prieteni pentru felul meu de a fi, de la persoane apropiate. Mi-a părut rău, am trecut peste. Am rămas cu o mână de prieteni, nu mă suportă toată lumea, nici nu vreau.

Tata are un prieten din liceu. Acum au trecut peste 30 de ani și încă beau o bere împreună o dată la câteva luni. Nu m-a susținut nimeni și nu vreau susținerea nimănui. Dacă am ceva de zis, o spun, dacă vreau să fac ceva, o fac – democrație parcă se numește.

Nu vreau să mă justific nimănui. Ăsta sunt. Sugeți-o toți care aveți o problemă cu asta. Judecați-vă pe voi. Nici voi nu sunteți uși de Biserică.

Nu mă băgați în seamă, nu îmi citiți blogul. Dacă aveți o problemă indiferent care e ea, luați-vă coaiele în mână și spuneți-mi în privat.

Săptămâna asta mi-a scris un tip că sunt libidinos. Fiind impulsiv, am șters comentariul. Acum îmi pare rău. Aș fi făcut public asta.

Prietene, sincer nu te-a pus nimeni să-mi citeși blog-ul. Mediile de socializare îți permit să-mi dai block toată viața și să nu ai nimic de-a face cu mine. Te-am deranjat persoanal cu ceva? Pot și eu să te fac de căcat public, doar că eu înțeleg lumea și mă pun în pielea lor înainte să deschid gura. Asta mi-a demonstrat că ești ori incult, ori idiot – iartă-mă.

Eu sunt sincer și tăios. Asta este. Vreau să fiu cel mai bun. Vreau să fiu un om bun, un amant bun, un prieten bun, un tehnic bun, psiholog bun, familist bun. Nu sunt, dar măcar încerc.

Sunt sătul de atâta mediocritate, de prostie, de ură…

Lumea e rea, meschină, răzbunătoare. Și dacă o pățeam de la necunoscuți era mai ok. Dar mi-au tras-o public oameni pe care îi respect. Am și eu partea mea de greșeală, dar mi-am asumat-o și m-am justificat. Nici măcar nu trebuia să o fac, dacă eram mai deștept.

Regula de aur în viață: Să nu ai încredere în nimeni, înafară de tine!

Trebuie să separi în viață profesionalul de personal, colegii de muncă cu colegii de facultate, prietenii de cunoștințe.

Îmi cer scuze pentru promovarea masivă pe care v-am băgat-o pe gât. Dacă vă deranjează atitudinea mea, vă rog să îmi dați unfriend, block și să nu mă mai lăsați să vă „invadez” viețile. Eu nu vă deranjez pe voi cu forța. Sper și cred că am făcut totul cu bun simț.

Va fi prima și ultima atitudine pe care o voi lua public în privința asta.
Ai mei m-au învățat să am bun simt și mă simt umilit de câtă m**e mi-am luat din nimicuri până la urmă.

Nu fac blogging pentru bani, nu o fac pentru alții, o fac pentru mine. Apreciez critica constructivă și nimeni nu s-a născut învățat.

Avem de învățat o viață întreagă!

Îmi conștientizez felul meu de a fi și sincer nu mă interesează. Sau mă interesează, dar mă mustrez eu destul și e ok.

Am mai zis și repet – În viață nimic nu e alb sau negru. Viața e o paletă de gri. Un degradeu ENORM de gri, plin de căcat. Live with it. Contează cum treci peste.

O zi frumoasă,
Alex B.

P.S: „Suge-o” – este un tic al meu, pe care Îl folosesc doar cu persoane apropiate, la fel și „ești un autist” – nu o luați personal. Sau luați-o. I dont care!

Mă simt penibil că am scris postul ăsta. Mă simt ca o pițipoancă iritată care înjură mass-media PUBLIC, că ea nu e o curvă. De fapt este și știe și ea asta. Hai PA!

Later edit: Îmi respect părinții. Numai ei știu ce au la ușă și totuși încearcă să mă înțeleagă. Ei nu știu nimic din viața mea online și cunosc o mică parte și din cea offline.

Respect lumea deșteaptă, care știe ce vrea, care își asumă riscuri.

Am cunoștinșe din liceu ( CNSS ) – față de care am maxim de admirație. M-am blamat tot timpul că am vrut mai mult și m-am simțit nesigur și neputincios. Acum e și rândul meu de a fi cineva. Vreau să cred că știu cine sunt și vreau să fiu sus. Am prieteni cu care vorbesc o dată pe an sau mai rar. Prieteni care beau o noapte întreagă, apoi mergeau și luau locul 1 la olimpiade naționale. Persoane puternice, cărora nu le-am spus niciodată în față nimic. Care au plecat la Cambridge cu bursă, care lucrează în laboratoare de cercetare. Persoane care ar trebui să fie aplaudate că au plecat din țara asta de căcat plină de țărănii și cocălărisme. De maneliști cu școala vieții suntem sătui. Chiar nu mai există elită?

Văd artiști nepromovați, lume cu potențial care se trezește dimineață, merge la job 10 ore și nu mai au tărie să facă altceva. Văd lume tristă, nesigură! De ce? Pentru că e rândul vostru să faceți în p**a mea ceva! Uite, unii pot. 

Eu recunosc, m-am trezit mai greu, dar m-am trezit.

 

 

 

About Alex Bazilescu

https://www.facebook.com/alexgbazilescu/ Vezi toate articolele lui Alex Bazilescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: